CE CONDIȚII TREBUIE ASIGURATE PENTRU REZULTATE OPTIME ÎN NEUROGRAFICĂ?
Despre metoda NeuroGrafica
NeuroGrafica este o metodă de autor care se adresează artei ca acțiune creatoare conștientă. Metoda este orientată spre formarea de schimbări pozitive în gândirea omului prin activitate grafică și modelare vizuală.
NeuroGrafica este folosită ca instrument pentru:
• lucrul cu gândirea și atenția;
• înțelegerea sarcinilor de viață;
• însoțirea schimbărilor prin desen;
• dezvoltarea percepției estetice și a reflecției.
NeuroGrafica este parte a unei școli științifice de psihologie și a teoriei Metamodernismului și se dezvoltă în cadrul Institutului de Psihologie a Creativității al lui Pavel Piskarev.
Deși este o metodă de transformare interioară ce permite rescrierea tiparelor mentale și a convingerilor limitative, nu orice desen colorat pe hârtie poate produce toate aceste schimbări. Adevărata schimbare apare doar atunci când sunt respectate anumite condiții esențiale, iar procesul este tratat cu intenție, conștiență și disciplină.
Importanța respectării algoritmului de bază
Una dintre cele mai importante condiții pentru a obține rezultate reale este respectarea algoritmului de bază. Acesta nu este doar un set de pași opționali, ci o secvență neuropsihologică prin care activezi rețelele neuronale în mod controlat.
Cei care sar peste pași sau "își inventează" propria versiune a metodei pierd adesea legătura cu procesul esențial.
Algoritmul de bază presupune:
1. Tema 1.0
2. Compoziția
3. Conectarea sau Rotunjirea
4. Integrarea
4.1 Figura si Fondul (conexiunea cu mediul înconjurător)
4.2 Ahietiparea (colorarea)
5. Liniile de câmp (raurile)
6. Fixarea (soluția)
7. Stilizare
8. Tema 2.0 (reevaluare Temei 1.0)
Fiecare pas are rolul său în transformare. Sări peste unul și este ca și cum ai scoate o piesă dintr-un puzzle esențial.
Desenul conștient
cheia procesului neurografic
Neurografica nu este terapie prin artă și nici artă intuitivă. Este un desen conștient, adică realizat cu prezență, scop și atenție la fiecare gest.
Dacă desenezi în timp ce vorbești la telefon sau te gândești la ce ai de gătit la cină, ai pierdut esența. Desenul trebuie să fie o formă de meditație activă, în care fiecare linie devine o reflecție a unei gândiri sau emoții, iar tu ești acolo să o observi.
Legătura dintre desen și temă este esențială. Nu desenezi ca să creezi doar o imagine frumoasă, ci ca să îți reconfigurezi percepția asupra unei situații. Conștiența activă este cea care face diferența între un simplu exercițiu estetic și un act de transformare personală la nivel profund.
Autoobservarea și introspecția
coloana vertebrală a procesului
Introspecția înseamnă să îți pui întrebări constante pe parcursul procesului:
- Ce îmi spune linia asta?
- De ce am simțit nevoia să colorez cu verde aici?
- Ce emoție am simțit în timp ce rotunjeam acel colț tensionat?
Chiar insist asupra acestui aspect pentru că desenul fără introspecție e doar atât …un desen. Autoobservarea se extinde și dincolo de momentul desenului.
După ce ai terminat, continuă să fii atent/ă la ce se schimbă în gândire, în comportament, în relații. Neurografica are efecte care depășesc foaia de hârtie, și influențează realitatea, dar trebuie să fii prezent/ă ca să le poți percepe.
Conectarea desenului cu realitatea
O altă condiție esențială este conectarea conștientă între desen și viața reală. Adesea, începătorii tratează Neurografica mai degrabă ca pe un act simbolic, rupt de viața cotidiană. Dar, în esența ei, metoda este creată pentru a influența concret realitatea.
Această conectare se face prin:
- Alegerea unei teme clare, importante pentru persoana în cauză
- În timpul desenului, urmărește reacțiile la nivelul corpului, emoțiilor și simbolurilor care apar.
- După desen, analizează cum se reflectă tema în viața ta: ce persoane, situații sau gânduri se leagă de ea?
Această relație activă între desen și realitate face ca Neurografica să devină o metodă de rescriere a tiparelor și convingerilor, dar și de manifestare.
Scanarea realității și găsirea asocierilor cu desenul
Un alt pas important, ignorat adesea, este scanarea realității după desen.
Ce înseamnă asta?
Să fii atent la:
- Emoțiile care apar în zilele următoare
- Conversațiile care au legătură cu tema ta
- Oportunitățile sau obstacolele care se ivesc brusc
- Visuri, amintiri sau gânduri recurente
Toate aceste aspecte sunt mesaje subtile care reflectă modul în care realitatea începe să se reconfigureze în acord cu tema desenată. Când ești atent, poți vedea cum desenul începe să trăiască în afara hârtiei.
Observarea schimbărilor subtile după desen
Cei care sunt la prima experiență cu Neurografica așteaptă „minuni” după un desen: ca problema să dispară sau ca dorința să se manifeste imediat. Însă Neurografica funcționează prin micro-transformări care, în timp, produc efecte pe termen lung.
Schimbările subtile pot fi:
- O stare interioară diferită (mai mult calm, mai puțină tensiune)
- O nouă perspectivă asupra temei
- Un gest spontan de iertare, asumare sau curaj
- Un vis semnificativ sau o întâlnire neprevăzută
Important este să le observi și să le notezi. Ține un jurnal al desenelor și al schimbărilor ulterioare, nu doar pentru evidență, ci pentru a cultiva conștiența asupra modului în care lucrează această metodă.
Fără această atenție, riști să treci pe lângă beneficiile pe care ți le oferă procesul.
Importanța notițelor și documentării procesului
Un instrument neglijat de mulți este documentarea schimbărilor observate. Nu vorbim despre un jurnal, ci despre simple notițe pentru următoarelor aspecte:
- Tema aleasă și de ce ai ales-o
- Ce ai simțit în timp ce desenai
- Ce gânduri ți-au venit spontan
- Ce s-a schimbat după
Această documentare îți oferă o hartă a propriei evoluții și îți permite să revezi temele cu o nouă perspectivă. În plus, te ajută să observi tipare: ce funcționează, ce te blochează, ce pași aduc rezultate. Așa cum în neuroștiință, măsurarea creează claritate, în Neurografică, observarea procesului creează o înțelegere profundă.
Implicarea corpului, minții și emoțiilor
- Corpul este prezent prin mișcarea mâinii, postura, respirația
- Mintea formulează tema și observă procesele
- Emoțiile apar, se transformă și se descarcă pe hârtie
Un sfat practic: înainte de a începe un desen, închide ochii, respiră adânc, scanează-ți corpul și emoțiile. Fă asta și vei simți că desenul vine dintr-un spațiu mult mai profund, nu doar din minte.
Evitarea greșelilor comune în Neurografică
Iată câteva capcane des întâlnite:
- Desenul fără intenție clară: Începători deseori încep să deseneze „doar ca să se relaxeze”, fără să seteze o temă. Fără o intenție, Neurografica nu are ancoră, și efectele se risipesc.
- Sărirea pașilor din algoritm: De exemplu, rotunjirea colțurilor este esențială, fiindcă transformă conflictul în armonie. Omiterea acestor pași reduce din impactul psihologic și neurologic.
- Ignorarea observației personale: Fără autoobservare și introspecție, desenul devine un simplu gest grafic, fără profunzime.
- Confundarea cu art-terapia sau mandale intuitive: Neurografica are o structură precisă, cu pași logici. Când este amestecată cu alte stiluri, își pierde eficiența.
- Practica haotică: Lipsa de consecvență, desenatul aleatoriu fără un scop, fără integrare, duce la rezultate slabe sau incerte.
Când este aplicată corect, cu respectarea algoritmului, cu autoobservare și cu temă clară, Neurografica devine:
- Metodă de clarificare mentală
- Mijloc de eliberare emoțională
- Metodă de manifestare și rescriere a tiparelor mentale
- Hartă a propriei conștiințe
Autorul metodei NeuroGrafica Pavel Piskarev, Ph.D., profesor, spune că „desenul devine o extensie a realității”, adică o metodă prin care ne putem reorganiza lumea interioară și exterioară.
Culorile și liniile devin coduri neuronale. Fiecare mișcare, fiecare colț rotunjit, fiecare adăugare de culoare nu e întâmplătoare, ci face parte dintr-un proces de rescriere a gândirii și a emoției. Este o formă de manifestare conștientă în care creezi în plan simbolic ceea ce vrei să trăiești în plan real.
Concluzie
Pentru a obține rezultate optime în Neurografică, nu este suficient să ții în mână un marker și să trasezi linii. Ai nevoie de prezență, respect față de metodă, autoobservare, introspecție, claritate tematică și conectare sinceră cu realitatea.
În esență, Neurografica e o metodă care creează o punte între lumea interioară și cea exterioară.
Rezumatul condițiilor esențiale:
- Alege o temă clară și autentică
- Respectă pașii algoritmului de bază
- Conectează-te cu desenul – emoțional, mental, corporal
- Observă schimbările subtile din realitate
- Ține un jurnal al procesului
- Fii sincer, prezent și disciplinat
Transformarea nu vine peste noapte, dar vine sigur dacă tu ești acolo, desen după desen, cu intenție și conștiență.
Acum că ai înțeles ce condiții trebuie asigurate pentru ca Neurografica să își atingă potențialul maxim, vine partea cea mai importantă: practica.
Informațiile sunt utile, dar fără aplicare rămân doar concepte.
Ai ocazia să testezi tot ce ai citit. Ia o temă personală care te frământă, pregătește-ți foaia, instrumentele și...vino să pui în practică totul într-un atelier ghidat!
Dacă simți că ai nevoie de îndrumare, de claritate sau de un spațiu în care să explorezi mai profund această metodă, te invit să participi la următorul Atelier de Neurografică.
Cu drag,
Olga Szabo

